Rasul alb din muntii Afganistanului

Timpul de lectură e ca un râs alb din munții Afganistanului. Am ajuns să îmi programez timpul liber pe jumătăți de oră pentru zilele din timpul săptămânii. Weekendul a devenit o zonă atât de importantă și sfântă încât pot să renunț la prietenii pentru el. Bine, nu prea dar cam asta e ideea.  Weekendul e pentru odihnă și pentru hârjoana de băieți.

E o loterie, Lavinia pierde zi de zi, rar o aud seara să spună că a făcut tot ce a vrut și s-a mai și odihnit. Însă are zile, uneori una după-alta, când îmi spune victorioasă: Știi ce am făcut azi la prânz? Am dormit. Și e amuzant. Pentru că și la un an de la naștere încă nu am reușit să ne reprogramăm sută la sută. Eficiența noastră e încă pe la 70-80%.

Citesc în metrou când plec spre birou, dar schimb metroul o dată și autobuzul o dată și asta înseamnă că la trei-patru pagini trebuie să fac pauză. Ceea ce nu e o lectură rumegată. Pe metrou seara citesc fie o revistă, fie stau pe telefon sau orice altceva. Zilele astea fac un research de prostii de făcut la nunta unui prieten. Și aia e seara.

David rupe cărți, are un teanc de reviste pe care i le-am dedicat să le rupă. Și are program dimineața și seara când rupe câte o pagină-două. Cărțile din biblioteca deschisă au dispărut de pe primele două rafturi (și se pregătește al treilea) iar biblioteca închisă stă închisă….până când o să se prindă el cum se deschide. Destul de ușor, de altfel, mă mir că nu a făcut-o până acum.

Știți cum e râsul alb din munții Afganistanului? Extrem de rar.

Leave a Reply