Prima noapte de spital

Prima noapte în spital a fost tristă. I-am lăsat pe amândoi în salonul ăla în care mirosea a brânză de oaie (deși Lavinia încerca să-mi explice că e de la cauciucul sau tartanul ăla de îl au pe jos eu tot stâna mi-o imaginam) și am plecat către casă încercând să îmi reprim conștiința care urla ”bă, ești nebun, te duci să dormi acasă și pe ei îi lași la spital?”. Eu așa văd lucrurile, familiile n-ar trebui despărțite și îmi venea să mă întorc să îi iau acasă.

Cel mai nasol a fost la injecții când șoarecul de preerie, întins între două asistente înghițea muci și lacrimi…au-au-au-au-au-au-au-au-au….Dar așa cum e acum e pentru bine și ăsta e gândul potrivit. Trebuie să am încredere că toate tratamentele alea, că branula aia nenorocită și toate asistentele care își dau silința să fie drăguțe o să îl facă bine. Aici mi-am pus eu o întrebare aseară, când l-am internat…de ce ai ales specializarea pediatrie dacă nu poți să te porți frumos cu un copil?

4 thoughts on “Prima noapte de spital

Leave a Reply