Manipulare masculină

Nu mă înduioșez repede cu David. Am o stare de neutralitate continuă, îmi spun că e normal să facă toate lucrurile mișto pe care le face că doar de aia e copil, să crească și să evolueze.  Lavinia e altfel, dar de aia suntem noi doi părinți, pentru că suntem diferiți iar copilul ăsta a luat ce i-a convenit de la amândoi. Apropo de asta, nici nu vă vine să credeți cât de ușor a învățat să urle ca gibonii:)

Însă ieri a făcut un gest care m-a înduioșat complet. Eu eram întins în pat, el se juca cu duplo pe podea iar maică-sa la calculator. S-a ridicat, s-a dus la sertarul cu haine unde avea un hanorac pe care, de obicei, îl poartă pe afară de scandal și tăvăleală, l-a adus la mine și mi l-a pus pe piept, a întins mâna către geam și a început „pa! pa! pa! pa! pa!”. Eeeh, pe mine tot gestul ăsta m-a terminat la inimă. Îmi venea să chiș ochii. Putea foarte bine să se pună în fața ușii și să bâzâie însă și-a făcut timp să ceară frumos, inclusiv să îmi spună să îl îmbrac. Simplu și eficient. Așa că am ieșit afară, am făcut cu mână către un elicopter, am țipat la niște vrăbii și ne-am întors în casă. Când cere așa frumos afară trebuie să te transformi în orc dacă nu vrei să-l scoți. În războiul emoțiilor, a punctat decisiv la mine. Like a man.

Leave a Reply