Lucruri pe care le urăsc la fiul meu #1

Vremea asta ploioasă e un moment bun să încep o categorie pe care o țineam în minte de ceva vreme. Așadar, lucruri pe care le urăsc la fiul meu, primul episod, primele patru scene. Evident, adăugirile voastre sunt binevenite. Și nu-mi spuneți că nu aveți chestii pe care le urâți la puradeii voștri.

1. Aruncă cele mai mici și importante lucruri, de obicei în cele mai proaste momente, în locuri în care nu doar lui dar și mie îmi e greu de ajuns. De exemplu, azi dimineață, a aruncat încărcătorul de iphone în spatele patului, de unde l-am auzit eu apoi intrând mult sub pat. Încă nu l-am scos dar diseară cine mută patul?

2. Urăsc să mă tragă de nas. Încă nu știe ce înseamnă intensitate și când mă apucă de nas strânge ca nebunul. Mi-a făcut rană la nas.

3. E mai căpos ca mine. Am senzația uneori că vorbesc fie cu o mână de om care mă sfidează complet, fie cu un măgar, fie cu mine. Iar mie nu-mi place să vorbesc cu mine.

4.Urăsc să-l prind în pat lângă mine și să-mi respire în ureche sau în față. Se pune pe o parte și parcă intenționat respiră mai tare când e lângă capul meu. Într-o noapte am făcut ture, dă-te mai încolo, stai să-ți respir în ureche și ochi, dă-te mai încolo, stai să, dă-te, stai, dă-te, stai.

6 thoughts on “Lucruri pe care le urăsc la fiul meu #1

    • Tot zic ca o sa ajung la un event dar nu-mi iese cu timpul. Aaaaa…d-astea am si eu dar la tine e mai funny ca e fata:))

  1. Mie imi placea foarte mult sa simt respiratia lui Robert…asta pana cand a inceput sa manance si mancare, nu doar lapte, atunci a fost o alta poveste, respiratia nu mai era la fel. Acum daca se nimereste cu capul langa mine dimineata si imi respira in fata intorc capul. :)

    • LOL. Asta cu respiratul nu se intampla des pentru ca el baga somn la patut, dar o data sau de doua ori pe saptamana se intampla ceva si fiind ora 6, 7 dimineata preferam sa il luam in pat cu noi ca sa se linisteasca decat sa ne tot ridicam la el. Asa ca, se pare, se razbuna pe mine.

Leave a Reply