Jurnal de viscol

Suntem la vârsta la care ne interesează foarte mult ca David să fie mulțumit de ce se întâmplă în jurul lui. În primul rând pentru că dacă e ceva ce îl deranjează fie plânge, fie vrea în brațe, fie cere să i se dea ceva, fie vrea să mearga în altă parte iar toate lucrurile astea, separat sau împreună (da, se întâmplă și împreună) înseamnă că mami sau tati trebuie să se ridice, să se miște, să se întindă. Concluzia: Un copil mulțumit înseamnă cel puțin un părinte odihnit. Iar în al doilea rând, psihic avem nevoie din când în când de o confirmare că suntem părinți buni și ne dorim binele pentru el. Probabil ăsta e genul de motiv care o să ne facă să ajungem la sanatoriu dar cui îi mai pasă de sanatoriu acum?

David are o verișoara, Anastasia, care e cu două luni mai mare ca el. Momentan e pe la noi, pentru că de obicei își face veacul în Belgia. Așa că livrează zilele astea, parteneriat de pe, să ii zicem, postul de surioară mai mare. Însă Anastasia joacă în deplasare iar David acasă iar asta înseamnă că e mai timorată și n-are chef să fie pupată și trasă de păr de 30j de ori pe zi…cum are David. Credeam că David țipă, credeam că David face scandal când e deranjat. Mnmnmn…no, no. no. David e doar o proiecție la scară de 1:10 a Anastasiei.

Însă e o plăcere să stau cu Anastasia. Pentru că 1. am stat acasă din motiv de viscol și 2. Fetele n-au stat în casă din motiv de viscol și au plecat la cumpărături. Este pentru prima dată când trebuie să am grjă de un copil mic și mă ia somnul. La televizor. Nu s-ar fi întâmplat asta nici în o mie de ani cu mr. D. Și-a văzut draga de ea de treabă, jucării, tot tacâmul. Grasu` ar fi putut să ia lecții de cum se tratează un home-alone-dad…dacă nu ar fi dormit.

Nu înțeleg  care e toată nebunia cu Wolf of Wall Street. Toată lumea este entuziasmată despre cât de tare joacă Di Caprio de parcă ar face rolul vieții lui și a altor o sută de actori. În comparație cu American Hustle, lupul pierde. Contextul e previzibil, de la început știi că va ajunge sus și apoi la închisoare iar povestea e repetitivă. Droguri, bani, sex, droguri, bani, sex și repetă. Poate din cauza speechurilor motivaționale din film. Însă, totul e previzibil la el. Jonah Hill mi se pare că face un rol foarte tare, îmi place jale. Iar American Hustle – now that`s a movie. Serios, that`s a movie:)

Nu am mai luat pauză de muncă din cauza zăpezilor din liceu. Să vii la muncă marți și joi e ca și cum ți-ai cumpăra mobilă în casă, atâta relaxare și sentiment de împlinire nu am mai trăit de mult timp. Voi cum credeați că pot să fac eu pe unchiul fericit și să judec filme?

David a vărsat apă pe router. Numai bine, pentru că oricum vroiam să îl înlocuiesc și nu știam cum s-o combin pe Lavinia să-mi iasă pasența. Teoretic am luat un router mai bun, downloadul merge mai bine. Practic, bate penibil de prost. Nu mai am wireless in baie….

Iar asta e pentru toți părinții care sunt întrerupți seara din lectură, vorbit la telefon, stat cu laptopul în brațe, uitat la televizor, uitat pe pereți iar podelele sunt pline de jucării care de care mai interesante.

One thought on “Jurnal de viscol

Leave a Reply