It`s not right

Zilele astea lucrez pe un proiect care are nevoie de o cercetare pe tineri adulti (18, 20, 22 – pe acolo). Treceti, va rog, peste exprimarea asta cu tineri adulti – it`s the best i can do, avand in vedere ca sunt cocolositi de parinti, ca inca isi asuma banii lor & more – nu poti sa spui ca esti adult cand faci asta. Pana la urma exista o legatura la un nivel mai mare pentru ca tinerii astia sunt parte a satului global, unde tendinta generala este impingerea maturizarii catre varste tot mai inaintate – in cazul asta, 30/35. Daca aveti timp si va intereseaza subiectul cititi The Death of Adulthood in American Culture.

Dar nu asta e topicul – topicul este legat de povestile care apar, in timpul discutiei, despre adolescenti, despre copii ai prietenilor, povesti de la scoala sau liceu – extensii ale studiului nostru catre varste de 14, 10 sau 8 ani. Ma gandesc la un lucru, si poate e gresita aceasta generalizare, dar problemele copiilor nostri, lucrurile pe care le fac ei si care ne ridica parul pe mana pentru ca sunt prea tineri pentru asa ceva apar datorita managementului prost ale propriilor noastre greseli. Managementul prost al propriilor issues genereaza management prost si issues in vietilor celor pe care ii influentam. Apropo de asta: bataia aripilor unui fluture intr-un punct al globului care genereaza un tsunami in cealalta parte a globului.

Ca ne proiectam sperantele, dorintele si aspiratiile asupra copiilor nostri suntem toti constienti si o facem voluntar (desi nu e un lucru bun in totalitate) insa erorile, greselile, frustrarile si ratarile personale sunt si ele in pachetul ala, fie ca ne place sau nu. Da, ne-am impacat (sau nu) cu propriile vieti, ne-am gasit parintii vinovati pentru alunecarile noastre dar asta nu face decat sa prelungeasca un lung lant al slabiciunilor. Ei ne bubuie emotional pe noi iar noi pentru ca suntem bubuiti nu stim decat sa bubuim mai departe. Iar treaba asta trebuie sa se termine undeva.

Esecurile lor nu sunt decat proiectii ale esecurilor noastre. Asta pentru ca firea umana e mai predispusa spre rau, animalul din noi nefiind decat legat, nicidecum imblanzit sau ucis. Treaba asta cu cresterea copiilor e despre asumarea si dezvoltare, in primul rand a mea, ca parinte si apoi, indirect si fara sa fac prea multe eforturi, a copilului. Pana la urma ne asteptam sa avem copii mai buni, mai intelepti si mai reusiti (whatever that means) decat am fost noi.

 

Leave a Reply