Intoarcerea la Fericire

Cu mama lui Iulian, doamna Ana (sau Anuta, cum ii spuneau cei apropiati) am multe amintiri. Aici, acolo si dincolo, ca intr-un film foto intins peste un bec: amintiri cu ea in Gara de Nord cand pleca la Campulung sau Parva, amintiri cu ea in Tico razand si povestind despre fete cu Catalin, amintiri cu ea in garsoniera lui Iulian de langa Cismigiu, amintiri cu ea in curtea spitalului Fundeni si pe holurile alea sinistre, amintiri cu ea mancand la cantina de la drept, amintiri cu ea la Parva cand ne pazea hainele iar noi ne imbaiam in paraul ala prapadit iar apoi ne-a dus la casa mamei ei si ne-au scos o tava cu costite de miel de la cuptor, amintiri cu ea prin Bistrita la Semida, amintiri cu ea prin troleu de la Obor spre Universitate, amintiri cu ea pe canapeaua din bucataria noastra iar la plecare mama ii da un borcan de miere sau de zacusca si poate cea mai calda dintre toate amintirea catorva seri petrecute in bucataria ei, pe recamierul de langa soba cu lemne la glume si ciorba.

Amintiri aici, acolo si dincolo, ca niste spikeuri dintr-un chart pe care nu ai cum sa nu le observi, amintiri care iti revin cand asculti o poezie sau alta si in prezenta carora nu poti sa nu imi retin un fior sau uneori o lacrima.

Au fost multe momente care mi-au marcat relatia cu mama lui Iulian insa ultimul dintre ele, si cel la care tin cel mai mult, este faptul ca, atunci cand am aflat ca a murit, mi-am dorit sa ii car cosciugul iar viata mi-a indeplinit dorinta asta. Mi-am dat seama, in zilele acelea, dintre dimineata in care m-a sunat Iulian si mi-a spus printre lacrimi “a murit mama” cautand impacare intr-un prieten care era prea adormit si prea satul de toate ca sa il creada din prima si dupa-masa in care am ajuns in Campulung cu trenul, ca nu am cunoscut niciodata o persoana care sa sufere atat de mult si sa nu se planga dar in schimb chiar sa fie o sursa de inspiratie si energie pentru cei din jur. Eram un copil prost care se uita la ea ca la o super-femeie, nu stiu daca icoana, dar sigur o femeie pe urmele careia in viata ti-ai fi dorit sa calci. Mi-am dorit sa ii car cosciugul ca un ultim gest de onoare, ca un ultima vorba vei fi mereu cu mine. Cand i-am coborat cosciugul in groapa priveam in el si ma vedeam pe mine, ne vedeam pe noi toti care o plangeam. Il vedeam pe Iulian, pe Vali, pe Catalin, il vedeam pe Soimaru, o vedeam pe Iulia, o vedeam pe Paula, il vedeam pe Gusti. Vom muri, vom disparea, vor scormoni viermii in carnea noastra, insa ma intrebam cati dintre noi vor merge la groapa lasand in urma o atat de mare influenta in vietile atator de multi oameni. N-ai cum sa nu te intrebi treaba asta la o inmormantare. Pana la urma, moartea – un eveniment atat de maret in felul nostru de a fi – e doar o concluzie a ceea ce am fost, a cat de mult am contat – fara speechuri motivationale, fara sfaturi de succes in 10 pasi, fara prezentari si fara mase de oameni care sa ne urmeze. Moartea e doar o linie rosie sub care ni se permite sa ne strangem hainele, sa ne ridicam patul si sa vedem daca ne da cu minus sau plus.

Am fost unul din cei norocosi, si am fost multi cei norocosi, care au petrecut timp cu ea iar acum regret ca nu am petrecut mai mult. Nu i-am fost copil dar s-a purtat cu mine ca si cum as fi fost al ei si asa facea cu toti, cu un sfat bun, o vorba calda sau o imbratisare de femeie micuta cu suflet mare.

In cinstea ei, a reusit Iulian sa scoata o carte de poezii. O gasiti la Editura Litera, se numeste “Intoarcerea la Fericire” – Ana Vacarean. Nu pierdeti nimic, din contra. Cautati de o cititi, nu pentru valoarea ei literara ci pentru a privi, printr-o fereastra deschisa, in sufletul unui om bun. Un om cu adevarat bun.

One thought on “Intoarcerea la Fericire

  1. Pingback: Întoarcerea la fericire – Anei Văcărean |

Leave a Reply