Intalnire cu Cerber

Am un var la facultate, in Bucuresti. La Poli. Nu ne-am vazut de ani de zile asa ca undeva, candva, trebuia sa ne intalnim si sa povestim ca doi baieti. Saptamana trecuta am avut un pitch important, miercuri, eram tot in euforia prezentarii (unde i-am dominat;) dar asta e alta mancare de peste), vin la birou dupa prezentare si imi propun, pentru ca eram obosit, sa nu mai fac nimic in ziua si sa ma dedic maritului internent si copiilor sai, orice ar insemna asta si oriunde m-ar purta google.

16:00 _ Ma suna tata: “Bai, vezi ca vara-tu e la spital la Municipal, a cazut cu bicicleta, suna-l si tu, du-te pe la el si vezi ce s-a intamplat”.

Eu sunt un baiat sufletist si la genul asta de vesti sar in picioare instant. Il sun pe student, abia putea sa vorbeasca, ma urc in metrou si ajung in 30 de minute la Eroilor. Ideea e ca asta era destul de bubuit la telefon, nu stia unde e, tata nu mi-a dat prea multe detalii asa ca ma gandeam ca l-a lovit careva cu masina, mai ales ca ajuns la spital. Merg si eu cu bicicleta

Anyway, ajung la spital, intreb la receptie de el si tanti imi zice “E la Urgente Majore 2. Urmati linia verde”. Cand sa intru in camera de garda, urmand linia verde dau de paznicul care tinea cativa oameni la usa.

Stop! Unde mergeti?

La Urgente Majore 2. E frati-miu aici, a cazut cu bicicleta, l-au adus cu salvarea, m-a sunat sa vin. Il cheama Macovei, uite buletinul meu, tot Macovei si pe mine.

 Stati aici. Informez doctorul si va cheama el.

Seems legit asa ca stau. Dupa fix 5 minute in care paznicul, acest Cerber de care nu trecea nimeni nu s-a miscat nici macar 1 centimetru se uita la mine si imi spune:

Domnu` Macovei, puteti sa mergeti. Am uitat de dumneavoastra.

Intru, stau de vorba cu doctorul, asta al meu era pe la radiografie. Il gasesc, merg cu el la ecografie, la ortopedie, inapoi la medic si de acolo ne trimite la neuro. Era destul de sifonat, cu capul spart, clavicula deplasata, de abia se misca, vomita. Cazuse undeva prin campus, coborand pe dealul Poli, intr-o curba, pe o poteca cand si-a dat seama ca nu are frane. Am vazut si eu biciclisti rupti si loviti de masina dar asta era destul de serios pentru unul care a cazut pur si simplu. Ca sa mergem la neuro am iesit pe o usa laterala si am intrat din nou pe usa la care statea Cerber de paza. Avand in vedere ca eram de doua ore in plimbare pe acolo, am intrat ca la mine acasa. Dar nu, Cerber are memorie scurta:

18:45_Domnu` Macovei, nu aveti voie.

Pai?!

Se schimba tura, eu va interzic sa intrati, daca vrea colegul sa va lase dupa ce preia tura e treaba lui dar eu nu pot sa va permit sa intrati.

Pai, merg la neuro cu asta. Nu-l vezi ca e in pat?

Merge infirmieru cu el.

Bai, nu. Merg cu el.

Domnu` Macovei, vedeti ce scrie pe usa? Accesul interzis insotitorilor. Nu intrati.

Si se duse infirmierul. Era 7 fara un sfert. La 7 si cinci, dupa ce preia Cerber2 tura vine la mine. Vine e mult spus pentru ca eram de o parte si cealalta a unei usi care era deschisa permanent. Eu langa oameni la fel de nervosi si disperati ca niste nebunei ii tin in loc. In fine:

Dumneavoastra unde aveati ranitul?

La neuro. De ce?

Ca m-am uitat la neuro acum si nu e nimeni.

*Bai, esti nebun? Acolo s-a dus. Poti sa verifici, te rog, unde e.

Vine inapoi si imi spune ca nu e la Neuro1 si sa ma duc la Neuro2 sa vad acolo. Imi arata usa de Neuro2, unde nu aveau paznic. Intru, vad doua babe intinse pe paturi si ma intorc sa il pun la curent.

Nu e. Poti sa afli unde e?

Asteptati. Se intoarce dupa 2 minute: Nu l-am gasit.

Mi se parea atat de misto ce se intampla incat am pufnit in ras. Langa mine, un tigan isi baga si isi scotea in Cerber2 pentru ca venise cu nevasta-sa lesinata si asta nu il lasa sa ii duca o sticla cu apa plata.

Bai, am facut 15 ani pentru crima. Cu tine mai fac 15 ani!!!!

Calmeaza-te ca chem politia!

Sa vina cine o vrea sa vina, fac 15 ani pentru fiecare!

Pe scurt: Am baut o cafea oribila, cea mai oribila cafea din Bucuresti, am mancat un sandwich, a mai trecut juma de ora si iese un infirmier pe o alta usa cu un pat si dupa forma capului, imi dau seama ca e omul meu. Fusese la neuro. Nu stiu cate neuro, cate usi sau cate chestii suspecte se intampla in spitalul ala dar eu m-am intalnit cu ele toate. In final, l-am luat acasa in seara aia. E ok. S-a dus si el acasa pentru cateva zile. La Braila.

Leave a Reply