Greseli de parenting

Da, recunosc, eu gresesc. Nu imi iese tot timpul cum ar trebui treaba cu educatia si uneori ma prind pe parcurs. Ca de exemplu acum. Si am sa incep direct cu lectia:

Niciodata nu poti sa faci educatie prin telefon.

David e la bunici cam de doua luni. Mai sta doua saptamani si vine acasa. Cam de o luna, bunica ne-a anuntat ca loveste, musca si zgarie. De ce? E mai putin important acum. In lumea lui lucrurile sunt simple si justificate: Pentru ca bunica nu ma asculta si ma deranjeaza cand sunt ocupat. Stupid, cand ai 30 de ani. Absolut important cand ai 3. Eeeh, si cam de o luna, de fiecare data cand vorbim la telefon (o data la doua zile) discutia se centreaza pe: ai mai muscat? ai mai lovit? nu mai zgaria? trebuie sa arati ca esti cuminte. Nu mai primesti costumul de cavaler daca mai dai in bunica…etc, etc.

Ce am observat? 

Unu: a inceput sa minta. Stie ce urmeaza sa fie intrebat si imi spune ce vreau sa aud. Minte. 

Doi: Nu ii mai place sa vorbim la telefon. Cum incep cu intrebarile imi spune ca il doare mana de tinut telefonul la ureche si vrea sa mearga la desene animate asa ca trebuie sa inchid. La un moment dat mi-a spus ca ii e frica sa mai vorbim la telefon pentru ca il cert.

Tot gandindu-ma, mi-am dat seama ca nu am cum sa-l conving eu sa nu mai dea in bunica, nu prin telefon la 600 de km distanta. Nu am cum. Iar la asta se adauga toata frustrarea discutiilor prin telefon, eu ma enervez ca vrea sa scape de mine, el vrea sa scape de mine. Pot sa mai astept ca omul doua saptamani si sa discutam cand ne vedem fata in fata. Ce rost are sa ne certam prin telefon? Oricum abia ne intelegem loco. (Nu discutam despre de ce ii permite bunica s-o loveasca, asta e caz clasat).

La voi cum e? Care e ultima greseala pe care ati constientizat-o? Ar trebui sa merg la cursuri de parenting?

Leave a Reply