#fieca

Se spune că nimic din ce a fost la vremea lui complet nu poate fi uitat sau evitat. Cred că de aia sărbătorim Paștele. Am găsit o poezie pe care am scris-o prin 2010 despre Paște și mi s-a părut potrivită pentru ziua de azi, deși n-am regăsit inspirați de atunci.

Hristos așteptând (2010)

Barba creşte în linişte,

dar văd cum se îndoaie firele de păr sub mână

când, după aplauze,

îşi prinde obrajii albi într-o menghină de carne 

întinde pielea, apucă urechile, zvârcolește părul

şi toate cad înapoi, prinse de cap, acolo unde le e locul

într-o cădere incredibil de umană care mângâie aerul.

 Umbra lui creşte peste gropi și tufe,

aș putea să o iubesc dar nu mai am lanțuri,

pisicile de mângâiere au fugit, ploile s-au abătut, îngerii s-au retras.

În umbra lui cresc tufe pline de viaţă,

şi umbra lui se întinde cât lumina peste ape

a unui felinar pe care îl agăţi de coama unei bărci cocoșate și pline de pești.

Lumea îi invadează ochii

cum un muşuroi de furnici înconjoară lumea punct cu punct.

Aud în suflet prin apele cu lumină,

e Hristos aşteptând.

Leave a Reply