Echinoctiu de toamna

Ploua,                                                                                                                               cad picioarele umflate ale ingerilor in cestile noastre de cafea. 

Spume si lapte.                                                                                                               Ieftin si degeaba, pe trotuarul de la Origo, picioarele mele zbarcite.

Vanturile se aduc si se imping, ca intr-un dans electric, in cea mai aglomerata intersectie, ca in ziua in care a inceput anul scolar.

In televizor, un tigru afgan, rar ca talpile incinse intr-o zi ploioasa, se zbate sa scape de camerele lor de vedere.                                                                                                 Coltii sunt pentru a sfasia hartia de cadouri.

Apa pe care o imping din ochi in ochii ei,                                                                           o lectie de zbor a unui avio bi-motor la joasa altitudine. 

Oamenii in orasul asta sunt platiti sa impinga apa de colo pana colo,                             sa poarte apa dupa ei, pe cutiile lor de pizza,                                                                   pe gentile lor de piele luate la reducere, pe ceasuri,                                                     prin ganduri, prin barbi si pe sub unghii.

Fetei tale, ca o mare care sta ma sa inghita pe nerasuflate si fara urma,                         ma rog sa ma ridice din canalul acesta in care, printre frunze, mi-am prins pantofii.     

Ploua, cad din nori copii care au fost ganduri si n-au mai apucat sa se apuce de-o idee. 

Leave a Reply