De pe malul 30

In urma cu doua saptamani, am facut 30 de ani. Mi-a placut, ma bucur ca am ajuns pana aici si ma bucur ca sunt omul care sunt.  Am scris cateva idei de pe malul 30, idei despre care sa imi amintesc peste alti j-de-ani, ca sa-mi dau seama daca schimbarile astea au meritat sau nu.

- Sunt foarte putine lucruri si sunt foarte putini oameni (uneori pot fi inlocuiti cu succes de animale) de care avem nevoie ca sa ducem o viata bogata. Tot ce vine in cantitati mari ne consuma timp, si de timp avem nevoie ca sa construim relatii frumoase si vieti sanatoase.

- Tot ce ai nevoie ca sa reusesti ce iti propui e doar un pic mai mult curaj. Un pic mai mult curaj face minuni si te duce in locuri in care nu credeai ca vei ajunge. Un pic mai mult curaj.

- Dar mult mai multa munca. Facuta cu cap si s-ar putea sa nu fie atat de multa. Am muncit si mult, am muncit si cu cap. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa iti dai silinta.

- Un copil pana la 30 de ani. Parerea mea. Pentru ca viata e despre lucruri mai marete decat orasele in care traim, joburile pe care le avem si banii pe care ii facem. Iar unul din elementele care ne ajuta sa intelegem cum e cu viata e un copil.

- Nu te scuza pentru ce esti dar cere-ti iertare atunci cand gresesti. Pentru alegerile gresite, care ii ranesc pe cei din jur, trebuie sa iti ceri iertare. Incredibil cat de putini oameni mai fac asta.

- Viteza cu care conduci singur nu trebuie sa fie niciodata viteza cu care conduci avand familia sau prietenii in masina. Si niciodata nu te urca baut la volan. Sau obosit. Sau sa faci pe rezistentul, jongland cu vietile altora.

- Cafeaua e buna. Fara zahar. Sa te faca sa te strambi si s-o urasti. Aia e cafeaua buna.

- Joaca-te cu copilul tau sau cu sotia ta sau cu prietena ta sau cu tatal tau. Joaca-te.

- Citeste si scrie. Scrie si citeste-te, sterge si scrie din nou. Abandoneaza daca nu iti place, revin-o, citeste, sterge si scrie iar. La un moment dat o sa iti iasa.

- Muzica indie e o prostie iar timpul o va dovedi. Rock. Pur. Simplu. Nediluat. Cand esti singur, tare.

- Ofera timp celor din jur. Timp sa ii asculti, sa ii vezi, sa te plimbi cu ei. Timp. Nu likeuri.

- Cu cat mai putin display, cu atat mai bine. Pentru psihic si pentru fizic. Cand dormi, asigura-te ca dormi bine si te odihnesti cu adevarat.

- Citeste carti bune. Daca nu iti place, nu o simti sau nu te implineste, opreste-te si schimba cartea. Dar pastreaza-ti o carte proasta in biblioteca. Asa iti vei aminti mereu ca nu trebuie sa citesti carti proaste.

- Daca ai ocazia, invata sa canti la chitara. Asta e unul din lucrurile pe care le regret, ca nu am invatat sa cant la chitara. Incredibil cat de mult poate sa faca o chitara in fata unei fete. Daca nu inveti sa canti la chitara, macar asigura-te ca dai bine cu poezia.

- Invata sa schimbi un bec, sa pui parchet, sa faci o cusca unui caine, sa strangi un surub, sa faci o pana la bicicleta, sa instalezi un furtun, sa repari jaluzele.

- Pantofi buni si camasi cat mai simple. Daca ai timp sa vanezi reduceri poti sa iei niste chestii absolut misto. Timp si noroc:).

- Sa ai in jurul tau un prieten cu cel putin 10-15 ani mai in varsta ca tine. Vei avea motiv sa privesti in sus la el. Si ai nevoie de motive sa privesti in sus ca sa supravietuiesti.

- Iubeste, nu te da mare, fii sincer, fii puternic, sterge praful si schimba si tu pampersii, fa-i si tu baie, spune bancuri bune si vorbe putine.

- Gaseste motive sa intri in competitie, cu tine insuti, cu altii, cu viata, cu societatea. Din cand in cand trebuie sa intri intr-o competitie ca sa iti pastrezi spiritul puternic. O sa pierzi si o sa castigi si ambele momente iti vor face bine.

- Propune-ti sa inveti de la orice om pe care il intalnesti. Un cuvant nou, orice. Si de la prosti si dobitoci. Invata sa nu ajungi ca ei.

- Daca ai timp, invata o limba noua. Sau incearca sa citesti intr-o limba pe care o bunghesti. O sa te distrezi, o sa te simti mandru de tine si o sa iti placa.

 - Daca te deprimi de varsta poti sa te uiti la adul farmaciei catena: “varsta e doar un numar” si sa strangi din dinti, “daca lor nu le e rusine, mie de ce mi-ar fi?”

- Viseaza cat poti de mult insa munceste la fel de mult pentru visele tale. Sau cel putin munceste mai mult decat vorbesti despre ele.

Leave a Reply