Copilaria nu moare

S-au schimbat atat de mult lucruri in ultimii doi ani incat, pentru prima data pot sa spun, curajos dar oarecum strangand tare din dinti, ca viata se intampla. Viata se intampla, a astept destul si acum e intr-un tur de forta prin mine, prin noi. Ma gandesc, in ultima vreme, cum acum trei ani de zile ma hotaram vineri seara pe la sapte sa plec cu trenul pana in celalalt capat al tarii cu doar cativa prieteni iar la 8 eram echipat in gara de nord. Aveam obiceiul, din filme, sa am un go bag: rucsac cu un rand de haine pregatit mereu prin dulap, care in maxim 5 minute se umplea si atarna de mine. Mi se par fantastice zilele acelea, nu pentru ca tanjesc dupa ele ci pentru copilaria lor. Cred ca e un lucru bun sa te gandesti la copilul care ai fost, dandu-ti singur de inteles din tonul vocii tale ca acum ai fi un om care a trecut de faza asta. Copilul din interior nu moare, nu se maturizeaza, el e acolo, isi schimba doar hainele si dupa ploaie, cheful.

Au trecut trei ani, m-am casatorit cu fata pe care o iubesc, l-am facut impreuna pe David (care, apropo, mai are un pic si face un an! dar despre asta alta data) si intr-adevar…daca acum trei ani stiam toate trenurile, care, cum pleaca din gara de nord acum stiu toate preturile si marimile la pampers, citesc cu atentie etichetele iarturilor de bebelusi si urmaresc promotiile la hainute si lapte praf.

Ce mi se pare ca s-a schimbat, in materie de configuratie spirituala: Atmosfera din viata mea e mai relaxata, adrenalina exista si acum, viteza exista si acum insa o abordez altfel, ma bucur mai mult de fond si mai putin de forma. Tin destul de mult gura plina inainte sa inghit, am mai mult rabdare cu placerile mele, am inceput sa savurez momentele (iar asta e un termen pe care nu il foloseam) iar ironia este ca simt ca asta e o copilarie sanatoasa. Pentru mine cat si pentru David. Pentru ca a deveni tata nu inseamna a renunta la experiente, la shoturi de energie, ci toata viata devine un shot prelungit de energie, o experienta deplina in toate mecanismele vietii.

O las aici pentru ca nu pot sa intru mai adanc, pentru moment. Face David un an in curand si oricat de multa poezie am citit la viata mea, sunt cuvinte adapostite in mine pe care inca nu le pot scoate afara, nu le pot da o forma.

Copilaria mea nu e moarta, nu se termina. Creste si ea. Doamne, ce frumos creste.

Leave a Reply