Cine sunt eu sa…?

Am gasit postul asta. Nu stiu cine e mama, i-am mai citit doar un alt articol si mi s-a parut prea lung si prea meeeh…eu sunt tata, ma prinde doar pe jumate. Dar spune bine ce spune in articolul ala. Adica, asa vad si eu lucrurile. Nu frate! nu traiesti in 10 pasi pentru succes si nu mi se pare normal sa platesc oameni ca sa imi spuna sa imi descopar sinele si sa ma impac cu el. Nu. Pentru ca e viata mea si e responsabilitatea mea sa make the most out of it. Si e responsabilitatea mea sa ii dau cu + lu ala mic, la final, la tragere de linie.

Iar treaba asta imi aminteste si imi da curaj sa zic o alta chestie pe care am vrut sa o spun din primavara, aici pe blog. Am o prietena, colega de scoala generala cu care m-am regasit dupa ani, pe fb. A nascut la doua luni dupa ce s-a nascut David. Am avut nspe mii de discutii pe mess, in timpul sarcinii ei, cand ma intreba multe chestii despre cum decurge sarcina Laviniei in paralel cu a ei. Apoi, am fost in primavara la niste prieteni care tocmai aveau primul lor copil. Speriati, jale! Ba, da speriati maxim. 

Numitorul comun este ca in ambele cazuri  (dar mai ales in al doilea) am primit o gasca de intrebari care sunau ceva de genul “Cum se face? Ce sa fac daca? Cum sa fac cand?” si m-am simtit coplesit de responsabilitatea unui raspuns corect, ca si cum viata copilului aluia depinde de raspunsul meu. Sa nu ma intelegeti gresit, si eu am avut momente in care m-am speriat de m-am scapat pe mine si momente in care mi-a fost fost frica jale cu David. S-au dovedit a fi spaime de parinte, chestii normale. Si Lavinia la fel, ea e si mai sperioasa ca mine. Dar ideea este ca mie mi se pare absolut imposibil sa ofer solutii celor care ma intreaba despre cum sa isi creasca copilul. Suntem tematori si vrem sa fie bine, si eu am intrebat ce se intampla si cum se intampla, insa fiecare copil e unic. Fiecare solutie e unica. Doi copii nu sunt spalati la fel. Doi baieti nu tusesc la fel. Doua fetite nu dorm la fel. Ce am facut eu cand David a racit nu trebuie sa faca altul. Ce pot eu sa fac e sa povestesc cum am rezolvat eu fara a impune o solutie. Cine sunt eu sa iti spun cum sa iti cresti copilul? Cine sunt eu sa iti spun cum se face? Eu iti spun cum am facut eu si tu tragi concluziile. N-am cerut niciodata si nu voi oferi niciodata solutii despre cresterea copiilor. Am sa ofer experiente si povesti. E o povara prea mare pentru mine sa ma trezesc la cateva zile si sa aud un “Am facut cum mi-ai spus si nu s-a facut bine” sau “Am facut ca tine si i-au aparut bubele alea”.

Imi inteleg prietenii, si eu am trecut pe unde au trecut ei. Am avut alta abordare si mi se pare corecta sa o continui, le povestesc si le spun “Bai, eu nu stiu ce sa faci tu in cazul asta” pentru ca mi se pare un gest responsabil si plin de respect. Atat fata de ei cat si fata de copiii lor.

Leave a Reply