“Auto”-educatie prin intrebari

Intrebarea care ma bantuie zilele astea este:                                                                       Pe cine trebuie sa educ mai intai? Copilul sau bunicii?

Nu stiu ce inseamna un copil “rasfatat”. Am crescut cu imaginea unui copil care nu asculta, care tipa ca un crizat desi parintii ii spun “vorbeste mai incet”, care tranteste si arunca jucarii fara motiv, care isi pocneste mama cand ea se apropie sa il sarute and so on and so forth. E asta un copil rasfatat in sensul ca toate manifestarile astea sunt rezultatul educatiei primite de la niste parinti mult prea ingaduitori? Chiar nu stiu ce inseamna rasfatat si unde e limita peste care sa nu trec si evident, sa nu il las pe David sa treaca. Ce am eu in minte sunt niste preconceptii si nu stiu daca sunt bune.

Revin la intrebare: Pe cine sa educ mai intai? Pe David cu “David, nu ai voie cu telefonul lui tati pentru ca sta toata ziua prin buzunar si prin maini iar ultimul loc in care trebuie sa ajunga telefonul este gura ta!” sau cu “David, nu ai voie la priza”, “David, nu scoate lampa din priza”, “David nu trage de cablul ala”? sau pe bunica-su cu “Tata, nu-l mai duce la centrala sa exploreze el butoanele de la centrala” sau “Tata, nu-l mai tine in brate sa se joace cu intrerupatorul”?

Am auzit-o pe mama spunandu-i cuiva ca ea nu si-a alintat niciodata copiii (iar asta e foarte adevarat) si ca acum nu poate sa ii reziste lui David si “trebuie” sa il alinte.

Dileme, dileme. Intrebari, intrebari.Uneori am senzatia ca il scap pe David din mana in detrimentul alor mei iar treaba asta imi da o senzatie de nesiguranta si mi se pare ca viitorul copilului este pecetluit, ca va arunca cu mancare pe pereti si se va tranti in fund sa planga (de fapt, asta o face deja) cand o sa ajunga la 18 ani si o il refuze prima gagica. Si eu, de felul meu, sunt un tip relaxat.

Leave a Reply