Am vrut să mă călugăresc

Am vrut și eu să mă călugăresc odată. De fapt nu eram doar eu, eram mai mulți, șase în total.

Era 15 septembrie, în urmă cu cinci-șase ani. Plecam la Bistrița și apoi urcam pe Dorna, aveam o dubiță de marfă cu două locuri în față și în spate loc de marfă. Am pus saci de dormit, saltele, pături și rucsaci în spate, am desfăcut niște zacuscă și am dat drumul la niște Blindside. Am plecat vineri dimineața către Bistrița iar la Feldioara am vrut să ne călugărim. Lipisem în geamurile din spate niște afișe cu Iris luate de pe un stâlp,  ca să nu se vadă că acolo unde ar trebui să fie butoaie sau cutii sau orice altă marfă dormeau patru hăndrălăi.

La Feldioara, cum ieși din orașel, e o vale adâncă, o bandă pe sens și dublă continuă. Ștefan, care conducea, avea carnetul luat de curând. A depășit o dacie papuc iar sus, în vârful dealului stâtea poliția la pândă. Vedeau doi kilometri de dublă continuă. Evident că ne-a oprit. Dialogul care a urmat a fost ceva de genul.

- Unde mergeți?

- La Bistrița….

- De unde veniți?

- De la București.

- Ce aveți în spate?

- Eeeh…una, alta…unii, alții….

- Să vedem…deschideți în spate, vă rog.

-…..

-….Bă, voi sunteți nebuni!?! Patru, mă? Ce faceți mă la Bistrița?

- Ne rugăm.

Cam asta a fost. Ne-au dat amendă, ne-au dus cu girofarul până la gară în Feldioara și teoretic ne-au pus la tren. Practic, am plecat cu două ocazii până la Sighișoara și acolo ne-am băgat în spatele lui Cristi Minculescu iar. Ne-am rugat pe munte. I-am mulțumit lui Dumnezeu că am ajuns după ce am urcat vreo șase ore prin zăpada mare cât China. Nu mă mai călugăresc niciodată.

Leave a Reply