Amintirea un plaje – hacker pentru creier

Niciodată n-am crezut în locuri/muzici/chestii preferate. Poate pentru că așa am fost eu setat, fie într-o linie de adhd – să nu mă pot concentra asupra unui lucru prea mult timp – fie într-o linie poetică în care toate lucrurile care mă înconjoară trebuie experimentate. Nici măcar atunci când David și-a ales un animal preferat pe care uite că îl poartă de trei ani de zile după el. Da, când doarme, când mănâncă, când stă pe oliță, la plimbări – e animalul care îl liniștește și chiar dacă nu înțeleg mecanismul prin care se întâmplă, ce treabă am eu să-i despart când iepurele ăla mă ajută?

Dar nu despre asta e vorba. Anul trecut am fost în concediu, undeva în sudul Barcelonei. Am stat aproape două săptămâni la plajă ca șobolanii. Era final de sezon, plaja era imensă, câte un cearceaf la fiecare o sută de metri, literally aveam plaja pentru noi. Genul de vacanță pe care îl cauți atunci când ai un toddler. Din anumite puncte de vedere, cea mai frumoasă plajă pe care am întâlnit-o și nu râdeți în sinea voastră – pentru că am fost în multe locuri, in and out.

Mi-am dat seama de impactul pe care l-a avut plaja aia asupra mea într-o seară când obosit fiind nu mă lua somnul și am început să mă gândesc la prostii care să te adoarmă, am început să recit poezii, să vizualizez pagini din cărți, să număr oi sau să mă închipui la volan conducând pe drumul atlantic

Nu a funcționat, pentru că nu pot să mă concentrez, pentru că nu am imagini sau amintiri care să mă liniștească, pentru că nu îmi pot hackui creierul. Până când mi-a venit în minte amintirea unui moment cu mine pe malul mării privind în larg, David alergând prin fața mea și tot ce auzeam erau valurile pe mal. Și m-a luat somnul. Și mi-am amintit din nou a doua seară și am reluat cadrul în mintea mea. Și a funcționat. Timp de o săptămână mi-am hackuit creierul și-l calmam cu două minute de stat pe plajă în Castelldefels. Oricând vreau puțină liniște, mă duc acolo, stau puțin ascultând marea și mi-e bine. Pentru prima dată în viață, am ceva la care să mă întorc ca într-o gară de provincie unde simți că lucrurile sunt altfel. Fără vrăjeală, pentru că v-am spus de la început că nu pot să am momente din astea. A trebuit să fac 30 de ani, să alerg în fiecare zi pe plaja aia kilometrică pentru un moment de pace internă. E minunat acest sentiment de auto-control. Probabil îmbătrânesc. Dar nu mă plâng, viteza asta mi se potrivește.

Dupa doua luni

Am inceput de doua ori articolul asta si l-am sters dupa jumatate de pagina. Asta e numarul 3. Am incercat o introducere misto despre singuratate apoi singuratatea m-a mangaiat pe cap si a zambit: puisor, ce faci tu aici?

Sunt cateva lucruri pe care le-am descoperit in ultimele doua luni, de cand sunt singur cu David, acasa. Am nevoie sa le pun aici ca sa ramana si sa ma mai impiedic de ele cand o iau pe coclauri:

1. I can do this. Mi-am spus asta dupa prima luna. Da, pot sa spal haine (spala masina), sa le aranjez in dulap si sa stiu la orice ora unde e tricoul lui preferat si care sunt jucariile pe care le-a ascuns. Pot sa-l schimb, sa-i citesc povesti, sa-i dau de mancare si sa suport figurile la masa (Doamne! cate figuri poate sa faca la masa, doar la masa!), pot sa-l linistesc, pot sa-l tin sub control singur la cumparaturi sau la drumuri cu masina. I can do this. Pot sa scriu o schema de tratament pe o foaie si sa ma tin de ea, pot sa ma trezesc singur de 5 ori pe noapte cand are febra, pot sa aranjez hainele si cartile in fiecare zi. Singur. I can do this. Nu spun ca nu e greu, asta e o alta discutie (iar vine…puisor….) dar se poate. Ad to it major changes at work.

2. Asta are legatura cu #1: Cred ca am inceput sa ii inteleg pe parintii singuri. Nu vreau sa intru in nuante, insa m-am gandit mult in ultima vreme la persoanele pe care le cunosc si care sunt parinti singuri: un cuplu prieten cu doi copii de varsta lui David unde el e in UK la lucru, o colega care e single-mom la o fetita de 6 ani. Sunt niste lupte interne (le-am experimentat si in vara cand am stat in Bucuresti doua luni fara David) pe care nu vreau sa le mai traiesc. Bai, e rau sa te invarti in singuratate ca lingura in ceai. E greu si departe de copil si cu copilul de unul singur. Fiti buni cu oamenii astia, intrebati-i de bine si aveti grija de ei.

3. Tremuram tot de frica saptamana trecuta, cand m-am dus cu David si bona la medic (dimineata il lasasem ok acasa, la 14.00 tusea si avea febra). El are fond mai fragil si cu orice tuse trebuie mers rapid la doctor, nu intru in detaliile astea, insa sa mergi singur la doctor cu un copil si ala sa inceapa:

Cum tuseste? Pai…pe gura…asa tare

Cand i-ati facut ultimele analize? Stai asa ca stiam….toamna trecuta sau in primavara? Nu mai stiu, maica-sa stia asta. Stati asa domn doctor ca suna telefonul 

Ce tratament ii dati? Unde doarme? In pat…cu mine.

E mare, de ce mai doarme in pat cu dvs? Bai, ma lasi? Ce e cu intrebarea asta? Suntem doi baieti singuri, lasa-ne in pace.

Am zis ca o sa scriu un eseu dupa toata experienta asta de 4 luni singuri (mai avem 2) insa nu stiu daca o sa o fac. De fiecare data cand am parte de o experienta care ar putea fi memorabila, sunt atat de preocupat de a o inchide in mine sau suntem atat de prinsi noi de moment incat prefer sa construiesc o casa din lego….feeling me? Azi am lipit niste poze pe coltul unui perete – pentru ca avem niste poze frumoase de la ultima plimbare pe la sighisoara si sovata si pentru a acoperi niste urme de acuarela – si mi-a zis ca ii place cand facem lucruri impreuna. Oricum le facem numai impreuna, nu am de ales. 

E ca si cum am luat-o de la zero, din nou. El s-a nascut din nou si a aparut in viata mea din nou, iar trebuie sa ma gandesc ce lapte praf sa iau doar ca nu mai e lapte praf ci o lista lunga de cumparaturi pe care o scriu, sambata in carrefour, in timp ce el sta si se uita la standurile cu animale de la Maxi Pet. Stiti ce exercitiu de atentie si imaginatie e sa planifici micul dejun pentru toata saptamana?

In alta ordine de idei, White Lies au scos un album absolut minunat. Absolut minunat.  Friends.