Toti copiii sunt raciti?

Toți copiii sunt bolnavi primăvara asta. Serios. Nu doar că David a făcut pneumonie dar am un prieten care nu și-a mai dus puștiul la grădiniță de când a intrat în vacanța de iarnă – o ține în răceli continue. Un alt tip cu trei băieți acasă are nopți nedormite de o lună întreagă – febră all night long. Peste tot, lumea pe care o știu se plânge că puradeii sunt bolnavi. Răciți, viroze and all that. Am citit azi pe câteva bloguri de copii bolnavi. Serios. MS nu are nimic de comentat pe tema asta? Toți copiii sunt bolnavi. Mai merge cineva la grădiniță primăvara asta? Bad for economy, senor Ponta.

Parinti cu nevoi speciale

Îmi amintesc faptul că majoritatea momentelor care devin speciale în viața noilor părinți, momente activate, ofc, de puradel, au fost atât de nespeciale pentru noi încât mă întreb dacă nu cumva am supărat universul. Și în dorința de răzbunare ne-a transformat în părinți cu nevoi speciale.Avem nevoie să ne aducem aminte și să ne confirmăm subconștientul că merităm să fim părinții lui David și că nu are el mai mult awesomeness decât avem noi doi la un loc.

Nu mai știu când a zâmbit prima dată. Poate că era în una din nopțile criminalei primă lună de viață sau poate era când îl schimbam de pampers. De obicei, râde când se schimbă pampersul așa că dacă nu am fost pe fază cu aparatul pornit când îl schimbam, rămân cu o imaginație bogată. Când am eu chef, îmi amintesc primul zâmbet.

Nu mai știu nici când a mers prima dată. Iar pentru asta poate că avem o scuză. Niciodată n-am știut ce să considerăm ca fiind prima dată când a mers: primii doi pași sprijiniți de pat, primul pas pe care l-a făcut după ce s-a ridicat singur în picioare de jos și apoi a căzut sau primii doi-trei pași pe care i-a făcut după ce și-a luat avânt din dulap. Ultima nu prea e corectă pentru că și-a luat avânt, sincer să fim. Și iar n-am avut aparatul foto pregătit. Da, îmi amintesc și eu ca Eminescu, ca prin vis, de momentul din viață când a început să facă primii pași dar nu mai știu ziua precis. Alții o fac. O fac și eu pentru alții, de fapt. Îmi amintesc filmulețul cu băiatul lu’ Coman, un amic, făcând primii pași. Mă frustrează Coman, că el are filmuleț și eu n-am. De ce are Coman film? M? Bine că Lavinia a fost în stare să îi facă 5 gb de poze în primul an din viață, să îi marcheze fiecare tricou într-o imagine dar n-am fost capabili să ne pregătim sufletește pentru ”Meeeeeeergeee, primii pași, uite mătușă din America(n-avem mătușă acolo, doar în Spania)!”

Și uite, așa ne simțim noi părinți cu nevoi speciale. Avem nevoie să știm când a râs, când a zis prima dată mama sau tata, când a mers – toate lucrurile astea normale și frumoase de care noi ne bucurăm zi de zi. Serios, parcă am fi duși cu vaca, de parcă ar conta când a fost prima dată. Nu uiți prima iubire și uiți primul eveniment important al ultimei tale iubiri. Părinți cu nevoi speciale.

Mufasa was a clumsy Pumba

Ieri s-au întors din spital. Obosiți și slăbiți amândoi, pentru că rotavirusul e o chestie la fel de scârboasă la adulți precum e și la țânci. Și poți să ai grijă de el în spital doar că atunci când începe să se facă bine…te ia pe tine. Nu a fost o experiență foarte plăcută la Elias, singurele avantaje ale spitalului fiind apropierea de casă și liniștea pe care o ai într-o secție mică de pediatrie, spre deosebire de un spital dedicat. Îmi doresc mult să nu mai avem nevoie să călcăm prin spitale dar dacă se va mai întâmpla, o să ne gândim de două ori la spitalul potrivit înainte să plecăm de acasă. David e slăbit, eu zic că a dat jos cam două kile, e ușor de numa și i-a dispărut gușa aia de puradel care nu știe să facă altceva înafară de a mânca. Îl aștept să treacă de regim și îl provoc la un concurs de mâncat viteză bbq cu cartofi prăjiți. Șapte zile la rând. În fiecare lună până la finalul anului. Anului în care împlinește el 18 ani.

Judecând la rece, mi-am dat seama că pneumonia cu care l-am internat s-a datorat unei răceli tratate greșit. O răceală prelungită pe care am dus-o la Medlife (unde am lăsat o gălăgie de bani pentru nimic) și pe care n-am tratat-o cum trebuie. Am un gust amar și față de Medlife, unde am fost doar o rotiță pentru businessul și am lăsat bani inclusiv pentru o otită imaginară. Dacă e să fi învățat ceva din ultimele trei săptămâni este să am mai multă încredere în instinctele mele.

În rest, ai voștri cum sunt? Toată lumea e răcită peste tot?