Asteptandu-i pe Godoti

Mâine dimineață se întorc godoții. E frumos în București solo percuție dar cum se apropie deadlineul intru în modul power și nu mai am somn, ma gândesc la prezentări și pitchuri câștigate când tot ce trebuie să fac e să dau cu aspiratorul prin casă și să îndes hainele în dulap. Ușor de spus, anevoios de făcut. Și Eurosportul dă numai tenis și snooker, au uitat complet de cupa mondială de ski. Dar astea sunt alte probleme, altă mâncare de pește.
Abia aștept să îi văd. Mi-am făcut damblalele singur, am ieșit cu toți nebunii, am pierdut serile, mi-am văzut serialele, am citit – este timpul potrivit să ne întoarcem la pempărși, ochi înlăcrimați și atenție 4×4.

Seriale pentru 2014

M-am scuturat putin si am facut ceva curatenie in lista de seriale. Am renuntat si am adaugat, iar la final am mancat o ceapa rosie. Sase seriale dintre cele noi au intrat pe lista mea si le las aici, poate va nimeresc. Prietenii mei mai stiu ca cel care da spoilere si nu o data am fost amenintat cu bataia asa ca tot ce fac de data asta este sa las niste linkuri catre paginile de imdb. Drama – Police – Comedy – SF – Thriller, pe acolo prin zona mea preferata.

1. The Blacklist

 2. Brooklyn Nine-Nine – a luat deja doua globuri de aur.

3. Hannibal

4. Almost Human

5. Orange is the New Black

6. Chicago PD

Tata singur in Bucuresti

Oh, singuratate!

Oh, volum la liber la televizor!

(Mai ales ca a inceput Cupa mondiala de Ski)

Oh, pat dublu in care ma rostogolesc si ma rostogolesc…

..si nu ma mai opresc!

Oh, haine aruncate ici si colo! Oh, muzica la liber!

Oh, pahare si ambalaje adunate langa laptop!

(si cutii de pizza langa pat)

Oh, prieteni adunati la un loc!

Oh, cinema si bubuiala! Sa fie bubuiala!

Oh, orele tarzii in noapte petrecute cum vor muschii mei nu plamanii lui!

Oh, carti si reviste ramase intregi si citite!

Oh, haos in baie si walk like an egyptian!

Oh, singuratate – cum de mai traiesti?

Copii de portofoliu

Aveţi copii? Bine. Nu aveţi? Bine.

În România (şi specific, pentru că am stat de vorbă cu oameni care îşi cresc copiii în alte ţări) copiii se nasc într-o societate cu o mare presiune socială. Presiune care ne face să creştem copii de portofoliu.

Cred că are legătură cu toată spaima noastră (şi aici vorbesc de generaţia tânără, <35 ani) şi plăcerea imaginii de sine. Până la urmă, proiectăm asupra copiilor noştri ceea ce ne dorim pentru noi sau ceea ce reuşim pentru noi.

Trăim într-o societate în care eşti privit cu suspiciune ca părinte dacă nu îi cumperi copilului tău cele mai noi şi cele mai calitative haine, cele mai cool jucării pentru că scrie pe ambalaj că dezvoltă creativitatea sau dexteritatea, dacă nu îl vaccinezi, dacă îl laşi să umble în picioarele goale, dacă nu îl duci la atelierul nu ştiu care pentru care dai 100 de euro ca să se joace cu alţi copii de vârsta lui, dacă nu îl hrăneşti vegan (bine aici exagerez, însă sunt destui în comunitatea asta, destui încât fiecare să avem câte unul printre prieteni şi ajunge doar unul care să te privească cu dispreţ pentru că tu nu o faci).

Suntem în epoca în care dacă nu consumăm nu existăm. Prin asta încercam să ne diferenţiem unul de celălalt. Consum mai mult şi mai special ca tine pentru că sunt o persoană cu nevoi mai mari şi mai speciale decât ale tale. Ne definesc nevoile că împlinire a vieţii. Ne educăm pentru nevoi, ne plimbăm pentru a ne defini nevoile, citim pentru a ne elabora nevoile. Roata ăsta începe să pută a putred, lucrurile ar trebui să stea altfel.

Eu nu îmi ţin copilul în chimicalele de la pampers, eu folosesc doar pamperşi biodegradabili.

Regulile de consum sunt prestabilite, le-am găsit aici, nu există alternativă. Şi ştiţi care e concluzia? Concluzia la care vor ajunge unii dintre voi după ce vor citi cuvintele astea este că eu sunt un părinte care nu îşi doreşte ce e mai bun pentru fiul lui. De aia militez pentru simplitate.

Copilul nu e o icoană, nu e de portofoliu. Copilul e o fiinţă umană căruia eu că părinte trebuie să îi asigur un cadru în care el să se dezvolte normal, nu să se dezvolte cu conştiinţa aşteptărilor din partea mea şi a societăţii. Ce e mai potrivit pentru un copil de doi ani? Să o hrănească şi să îi dea apă Ginei Girafa sau să hrănească şi să îi dea apă câinelui cu care creşte în casă?

Ar trebui să nu ne fie ruşine că hainele copiilor noştri sunt cumpărate de la second-hand, ar trebui să nu ne fie ruşine sau frică de faptul că din când în când copilul mănâncă de pe jos sau scurge fundul sticlei de cola, ar trebui să îl mai spălăm şi în chiuvetă din bucătărie nu doar în cada de la baie, ar trebui să nu mai fim atât de preţioşi şi în loc de tablete să le cumpărăm copiilor câini sau plante care înainte de toate îi vor învăţa să fie responsabili, ar trebui să le citim mai mult (şi în limbi străine – copiii de peste 1 an sunt ca un burete, absord tot, automat, nu au conştiinţă idei de a învăţa), ar trebui să îi lăsăm să cadă, să îi punem să îşi aducă singuri jucăriile, ar trebui să îi ştergem mai rar nas pentru că ar trebui să înveţe singur nevoia de a se şterge, să îi schimbăm mai rar nu la fiecare strop de supă, ar trebui să doarmă singuri în pătuţ şi ar trebui să înveţe să adoarmă singuri, ar trebui să îi lăsăm să crească independenţi pentru că oricum nu vor ajunge ce vrem noi să ajungă.

De cele mai multe ori ne dorim de la copiii noştri ceea ce noi nu am realizat şi asta e un lucru greşit. Lăsaţi-vă copiii să mănânce pământ, să umble în coşul de gunoi (atât timp cât nu mănâncă), lăsaţi-l să se joace cu alţi copii. Lăsaţi copiii să facă tot ceea ce vor atât timp cât nu le face rău sau nu fac altora ei rău. Cumpărând mai puţin avem şansa să oferim mai mult. Experientele sunt cele mai frumoase cadouri.

#cucu

Stii ca incepi sa te transformi intr-un munte de responsabilitate cand auzi ca fiul tau cauta sa se joace #cucutitul si treaba asta te sperie. Incerc totusi sa ma tin in frau pana face opt-noua ani si pot sa il invat sa sparga nuci verzi de unul singur. Sau sa cojeasca slanina de pe sorici.

Fara sa se intepe/impunga in palma.

Cum faceam eu.

De fapt, cum faceam toti ca voi nu erati mai priceputi ca mine.