Fuga

 In Bucuresti, viata cu bebelus si carucior (cand nu ai masina) e hardcore. Hardcore ca bicicleala.

1. Au trecut 11 luni ca sa aflu ca autobuzele astea noi din Bucuresti pot sa se lase jos, pe perna de aer, atat de jos incat nu incape un mobil intre el si asfalt pentru ca cei care au carucioare de bebelusi sa poata urca in ele. 11 luni si peste o suta de drumuri cu autobuzul prin Bucuresti. S-a intamplat intr-o seara la Baneasa. Pana atunci si de atunci incoace nici un alt sofer de autobuz nu a indraznit sa lase autobuzul jos ca sa imi fie mai usor sa urc caruciorul. M-am simtit ca un prost cand am vazut. Deci se poate, nu se vrea.

2. Ca vorbesc despre soferii de autobuz, cand sunt cu bicicleta ma feresc de ei ca de santana insa pe jos cu David n-am cum sa ii evit. Niciunul, dar niciunul nu a parcat in ultimul an atat de aproape de trotuar astfel incat sa pot urca linistit in autobuz fara sa cobor pe asfalt. Niciunul nu a parcat atat de departe de trotuar incat sa pot cobora cu caruciorul pe asfalt complet. Nu, distanta optima de oprire a autobuzelor la trotuar este aproape, dar aproape cat un carucior. Destul cat sa poti sa pui piciorul intre bordura si autobuz si sa iei tu, barbatul atroce si feroce, caruciorul in brate.

3. Oamenii sunt indignati cand le spui, in autobuz, faptul ca ei s-au inghesuit in zona pentru carucioare si ca vrei sa il bagi tu acolo. Esti nesimtit. Bine ca sunt urat si se mai sperie de mine daca ma incrunt la ei sau deschid gura a doua oara. In schimb, sunt un sclav care indrazneste sa deranjeze.

4. La metrou. La Unirii! repet: La Unirii nu sunt lifturi la metrou. Stiti cum cobor eu la metrou din fata mecului? Iau caruciorul in brate si cobor primele patru trepte. Merg 10 metri si daca nu merge banda rulanta (s-a intamplat de vreo doua ori) iau iar caruciorul in brate si cobor cu el in brate, 30 de trepte? (o data, asta nu o uit, am si urcat scarile alea). Apoi cobor iar sapte-opt trepte cu caruciorul in brate si ajung la casa de bilete unde singurul sistem de a trece este sa bagi cartela in validator, treci pe partea cealalta si te intorci pe la poarta pazita de bodyguard sa iei caruciorul. Sau daca sunt nesimtit, si aseara am fost pentru ca nu am mai suportat, ma duc pe la poarta direct si trec ca prin curte pe la mama. Nu exista un sistem de bun-simt pe care il respect si care sa ma respecte, nu platesc. Serios, daca pot sa te trag in piept te trag cu gratie, pentru ca n-am ce sa respect la sistemul tau. Dupa ce trec de zona asta, mai cobor inca vreo 50 de trepte in doua valuri si apoi ma urc in metrou. Multumesc Metrorex! Cu ajutorul tau mi-am facut norma de jumatate de ore de miscare pe zi coborand cateva zeci de trepte cu caruciorul in brate. Mori inundat in benza!

Daca tot suntem la Metrorex, vreau sa nu uit faptul ca au cei mai scarbosi angajati. Usile inchise catre lifturi sunt deschise cu o atata sila, desi ar trebui sa stea deschise permanent, incat trebuie sa ti se faca rusine si eventual sa ii platesti pentru ca ai indraznit sa ii ridici de pe scaun din cabina lor super-cool. E frumoasa lumea, pacat ca e locuita.

Ma tin sa scriu postul asta de cateva luni, insa dupa ce aseara, un prostovan cu numar de DB mi-a aratat ca el nu stie ce inseamna sa dai prioritate pe trecerea de pietoni, mai ales unui cuplu cu carucior de copil, am zis “this is it”.