Ce facem cu maimuta?

Finalul de an m-a prins cu o intrebare careia nu ii gasesc raspuns. E ca la bataie, o iei la ficat, incepi sa vezi stele, genunchii se taie si nu iti mai gasesti echilibrul iar ultimul lucru pe care ti-l amintesti e ca stai intins pe asfalt si oamenii iti arunca monezi de mila. Eh, nici chiar asa, exagerez, azi oamenii nu iti mai arunca nici monezi.

Ce facem cu maimuta?

Cu maimuta care vrea sa se dea cu fixativ, ca maica-sa.

Cu maimuta care vrea sa scobeasca in urechi cu betisoare dar nimereste doar ochii si nasul.

Cu maimuta care se da cu deodorant. Sau il mananca.

Cu maimuta care vrea sa vorbeasca la telefonul fix, ca bunica-sa.

Cu maimuta care stie sa dea slide la iphone, ca taica-su.

Cu maimuta care se piaptana, desi numai pieptanat nu e ala, ca toata lumea.

Cu maimuta care stinge becurile si opreste prelungitoare, ca toata lumea.

Cu maimuta care vrea ceapa si usturoi, ca nimeni.

Cu maimuta care scurge sticle de cola, ca taica-su.

Cu maimuta care da in taste.

Cu maimuta care se mangaie pe burta si incearca sa schimbe canalele de la telecomanda.

Cu maimuta care iti arata usa si ghetele.

Cu maimuta. Ce facem cu maimuta?

Mecanismul Craciunului

24decembrie 2008

“Public o poveste de Crăciun scrisă în tandem cu Adi Dobre.
Primele două mecanisme îmi apartin iar finalul este al lui.

Primul mecanism
Ce nu-mi place e că nu mai am zăpadă aici în Bucuresti. Zăpada dădea sens colindătorilor pentru că le îngheta picioarele si le înrosea obrajii si îi făcea să îsi lovească picioarele unul de celălalt ca niste cai, poate pentru a nu îi face să uite că toti suntem ca niste animale în fata absolutului ascuns în fată.

Al doilea mecanism
Dumnezeu dă sens Crăciunului prin inventiile sale umane si mecanice. Colindul e o inventie mecanică, un sistem de miscare a buzelor pornit din lucrul mecanic al inimii. Un impuls generează miscare de buze, limbă si dinti, deci un colind. Dumnezeu face lucru mecanic din noi si asa ia nastere magia Crăciunului.

Al treilea mecanism
Craciun fericit! Sau un act ce repugna in ceruri
…dar acum vad cum, cu aplomb, se pornesc rotitele a se invarti, punand in miscare un mecanism nu mai vechi decat aparitia lui Cristos: Mos Craciun (am sa merg in fantasme si te voi ucide). Acest tip inexistent apare in univers si o mare majoritate din populatia de pamanteni amesteca putin ideea de nastere a lui Cristos cu un Mos calarind sania si pe urma mesteca cu voluptate aceasta compozitie, nascandu-se astfel pe chipurile lor niste masti ale pioseniei. Dupa ce acest mecanism inceteaza a-si mai misca rotitele, cvasi-piosenia dispare, cetatenii, intr-un mod retractil, revenind la mecanismul cel vechi: paganism.

Al patrulea mecanism
In mod esential, practicile care ar fi de dorit sa fie vazute acum, de craciun, cu siguranta, ar trebui sa porneasca de la axioma: Isus s-a nascut, a murit si a inviat ca si noi sa traim. Totusi, exista o altfel de axioma: Pruncul s-a nascut, noi sa gatim tot felul de bucate , nu stim daca vom trai cu Cristos, dupa moarte. Acest act prozaic se inteteste din ce in ce mai mult. Piosenia care apare in preajma crciunului devine un act nul si neavenit, deoarece toate faptele mizere din timpul anului sufoca si darama scurtul metraj de bunatate care fargmenteaza o data pe an sau de 2 ori ( si la pasti) invidia, ura si toate cele pe care le facem.

Ansamblul mecanismului
Craciunul se manifesta ca o sarbatoare ce vrea sa ne conduca la prunc, dar intr-un mod corupt. Gloata se pierde, se impiedica pe drum in (tot felul de rotite) bucate, brazi si multe alte artificii, ramanand fara prunc, deci fara Dumnezeu.
Lumea s-ar vrea singură prunc siesi dar nu îi iese.”

Evolutie

Cea mai mare dezamagire a acestui an este faptul ca desi m-am dedicat muncii mai mult ca niciodata am primit cea mai putina (si sub cele mai seci forme) satisfactie din munca mea. Mai multa munca, mai putine zambete. Imi pare bine ca am lucrat pe proiectele pe care am lucrat insa nu imi pare bine ca am lucrat cu oamenii cu care am lucrat, nu sunt mandru de toate felurile in care am lucrat, nu ma ajuta si nu imi fac bine toate lucrurile pe care le-am invatat. Toata atmosfera asta s-a proiectat si in alte domenii ale vietii, pe care imi pare rau ca le-am ignorat: am citit mai putine carti ca niciodata desi am inceput foarte multe, n-am scris nimic pentru mine, am inceput sa privesc lucrurile intr-un mod cinic (stai, asta e bine), am vazut putine filme, am stat foarte putin de vorba cu prietenii, am inceput sa beau multa cafea.

Rezolutia pentru 2014 suna in felul urmator: Un pic mai mult pentru mine. Un pic mai bine in general. 2014 pare un an bun pentru evolutie.

Jucarii

M-am gandit de mai mult timp sa scriu despre jucariile lui David pentru ca este un subiect destul de comic. Am uitat ceea ce e bine, oarecum, pentru ca a trecut timp si s-au mai strans jucarii.

First of all, David nu e genul de copil care sa se dea in stamba dupa jucarii. Il are pe iepurila (de fapt, are doi iepurila) cu care doarme si cu care a dezvoltat o relatie absolut fantastica. Iepurila este singura jucarie pe care o cere insistent atunci cand nu o vede, pe care o strange la piept si cu care el se simte in siguranta.

Are o cutie de jucarii – pufosenii, jucarii de lemn, de plastic, jucarii educative, carti touch-and-feel, baloane, jucarii care canta – cu care isi incepe tura de dimineata. O rastoarna pur si simplu si distractia cea mai mare e faptul ca sunt multe, colorate, cad si se imprastie. Chaos is fun. De la cutia de jucarii, se muta la dulap, la servante, la cosul de gunoi, la biblioteca, la cutia cu pampers. Jucariile pentru el sunt doar un element din ritmul lui de joaca, pe acelasi picior de egalitate cu incarcatorul de iphone pe care il scoate din priza in fiecare dimineata sau cu uscatorul de par pe care il scoate din comoda. Jucariile ar putea sa nu existe, dintr-un anumit punct de vedere. Surogate exista, uneori chiar mai fun decat ele.

Si ca am ajuns la surogate, e momentul sa le insiram. Adevaratele jucarii, cele dupa care plange, cele care il pasioneaza – nu poate sa treaca o zi fara sa puna mana pe ele: lingura de lemn – are o pasiune nebuna sa dea cu ea in tot ce apuca, cred ca il ajuta si la coordonarea miscarilor mainilor. Nu trece o zi fara ca cineva sa nu ia o lingura de lemn de la David. Oalele, castroanele – tot ce face galagie, ce poate fi rasturnat, tot ce zdrangane si mai nou, toate chestiile in care se poate baga si poate fi tras pe covor ca si cu sania (numai o minte ca a mea a putut sa nascoceasca jocul asta si numai o minte ca a lui putea sa se sincronizeze cu a mea). Iphone – o sa il strice curand. SI ca suntem aici, incarcatorul de la iphone pe care il verifica sa fie one piece dimineata si seara, cel putin cate o data. Si lista continua: Foarfeca, uscatorul de par, routerul (si pe asta o sa il strice curand), bratarile de cauciuc, stick-ul usb, telecomanda (marea lui pasiune), bateriile, patentul, ochelarii Laviniei, ochelarii 3D pe care i-a rupt, sticla de ulei sau cutia cu praf, punga cu servetele umede, magnetii de pe frigider. In incheierea listei, jucariile aspirationale – cele pe care le cere dar nu le primeste niciodata si il enerveaza – betele de urechi, orice cutie de medicament, lichid, praf sau pastile, cartile, portofelul, degetele de la picioarele lui tata, laptopul, cablurile de internet, canile, lumanarile.

Asta e imaginea de ansamblu a jucariilor unui baiat de 1 an. Ca sa stiti ce s-ar putea sa vi se intample si voua in cativa ani. Despre locurile lui de joaca am sa va scriu alta data. Alea sunt hardcore moldovenesc.

Aici jos facem online

Toata lumea se pricepe la online.

Zelist a muncit sa analizeze 1000 de pagini de facebook din Ro si au scos raportul asta. Felicitari si multumiri pentru munca asta gratuita.

Insa interesant este ce s-a intampla dupa ce Zelist a dat publish. Toata lumea e pe facebook, twitter si bloguri si confirma cu o mina afectata si un click profesionist ceea ce un studiu oficial a declarat.

Toata lumea dovedeste ca se pricepe la online. Nu vreau sa fiu ala nesimtit, sunt oameni care stiu ce fac, care sunt mai digitali cu cel putin o mie de trepte fata de mine, insa pe langa ei sunt o gasca de copii care se plang: Da, Zelist are dreptate . Da, ne-a scazut ER-ul! Da, ne-a scazut like-ul! Da, ne-a scazut!

Partidul le multumeste tuturor capitanilor evidenta.

De ce n-ar trebui sa ceara bani facebook nimeni nu spune.

Intrebare: De cand e onlineul gratuit? Cand a fost tv-ul gratuit? Cand a fost outdoor-ul gratuit?

Pana la urma, Facebook e o platforma de socializare dedicata oamenilor iar brandurile ar trebuie sa plateasca bine (pentru ca au de unde) ca sa fie acolo.

Pana la urma, la cate centre medicale, ciocolate, masini si paste de dinti ne ureaza buna dimineata si ne anunta ca #ebineri sau se plang (inaintea noastra!) ca e luni si e naspa, cineva ar trebui sa bage si bani in promovarea pozelor alora cu pisici.

Kontent is King! Livrezi sau platesti.

Bataia e rupta din rai

1 (7)Am citit postul asta si mi-am dat seama, trecand prin emotia scrierii (pe care eu cred ca doar un tata de fata o poate atinge la nivelul asta), ca omul asta are absoluta dreptate.

Ideea e in felul urmator. Nimeni nu te enerveaza cum te enerveaza un copil, cum te oboseste, cum te umple de angoasa atunci cand nu te asculta/face ce vrei tu. DAR copilul are puterea de a te dezumfla complet intr-o secunda, imediat dupa ce te-a umplut de nervi. Needless to say, pe mine nu m-a dus nimeni de la o extrema la alta cu asa usurinta cum o face David. E o clepsidra fantastica si ma poate intoarce si pe mine, intr-o clipa, de la o emotie la alta.

M-am batut si eu cu altii in scoala, am luat si eu bataie, am dat si eu bataie, insa niciodata nu am sa il pun pe fiul meu pe acelasi taler cu cei cu care, prost fiind, ma bumbaceam – doream sa ne hotaram care e mai prost. Se presupune ca trecand prin ani ar trebui sa evoluezi.

Bai, eu cred – si asta din ce am experimentat in primul an de viata cu copil – ca dincolo de curiozitatea si caracteristicile specifice varstei, momentele de neascultare ale copiilor provin dintr-un background in care eu ca parinte am dat gres in educatie. Mi-a fost lene, n-am avut chef, era mai fun sa umblam amandoi la butoanele de centrala? eram prea obosit sau aveam altceva pe cap? Momentul ala cand trebuia sa livrez exemplu si educatie e aici sa imi dea de furca. Nu mi-am facut timp sa pun lucrurile in ordine cand trebuia? Atunci viata hotaraste ca, da, timp trebuie sa imi fac. Dar asta e parerea mea.

Am avut momentele mele de furie in ultimul an cu David, n-am sa mint. Insa dupa primul dintre ele m-am speriat de mine si mi-am propus, si i-am spus asta si Laviniei, ca daca exista momente din astea, in care simt ca explodez – sa plec sau sa imi spuna ea sa plec. Du-te nene si te calmeaza, du-te si te linisteste! Asta e o treaba pe care am hotarat-o noi, intre noi. Inside job.

Nu vreau sa vad in ochii lui David frica fata de mine, vreau sa vad curiozitate, vreau sa vad dragoste, vreau sa il educ nu sa il sperii iar treaba mea, ca parinte, este sa gasesc calea prin care educatia asta sa fie facuta cu dragoste si eficienta. Voi primi de la el tot ceea ce i-am oferit. Bataia nu e nici dragoste, nici eficienta. Treaba mea e sa construiesc, un cadru in care el sa se simta safe, o familie care sa implineasca nevoile emotionale ale tuturor, treaba mea e sa fiu acolo cand ei au nevoie – de tata sau de sot. E greu, e foarte, foarte greu insa de aia suntem barbati – ca sa facem lucruri grele.

Ajunge, o dau in altele insa, pentru moment, ma bucur ca mai sunt oameni care cred ca primul lucru de care are nevoie un copil e dragoste.