Movember

Primul lucru pe care il fac atunci cand ma barbieresc, incep cu mustata. Nu este cel mai inalt punct al fetei dar inainte sa ma iau de perciuni dau jos mustata. Unii o lasa la final. Eu insa, obsedat de simetrie incep cu mustata, un pic din stanga, un pic din dreapta si continui. Apoi ajung la perciuni si o iau de sus in jos. Nu am auzit barbati care sa spuna ca ei se barbieresc de jos in sus. Poate exista, poate nu, insa pentru o piele fina e absolut normal sa o iei de sus in jos.

Perciunii intotdeauna mi-au dat batai de cap. Nu ii pot indrepta si nici alinia perfect niciodata. Perciunii mei sunt drepti si egali doar atunci cand ma tund si cand o rog pe doamna Maria sa ii indrepte. Ma tund la ea de, cred, cel putin trei ani si imi stie ticurile si dorintele. In functie de cheful de a le respecta, primeste cinci, zece sau niciun leu pentru ea la final.

Tarziu mi-am dat seama de efectul pe care il are barbieritul in raspar. Probabil din cauza asta am barba deasa si sarmoasa. Ma barbieresc o data sau de doua ori pe saptamana. Uneori si de trei dar destul de rar. Am cel putin o intalnire pe saptamana cu clientii mei si daca nu e vorba de femei, asupra carora barba de o zi sau de doua zile are un efect bun, intotdeauna ma barbieresc in seara de dinaintea intalnirii.

In septembrie am stat o luna nebarbierit. A fost o experienta interesanta din punct de vedere temporal pentru ca am trecut peste pragul de doua saptamani, prag care la mine se manifesta prin mancarimi exagerate si a fost dragut sa vad ce se intampla dupa doua saptamani. La un moment dat, catre finalul lunii incepusem sa ma joc cu mustata si sa o invart in sus, hipsterish like:).

Nu imi place mustata. Taica-meu are mustata dar nu imi amintesc cum era cand nu avea, o are de cand ma stiu. Si-a mai dat-o jos o data sau de doua ori dar intotdeauna taica-meu e mustaciosul.

Nu port mustata si nici barba mare pentru ca Laviniei nu ii place. Nu ma saruta cu barba pentru ca o zgarii iar intre podoaba fetei mele si saruturile ei aleg saruturile ei. Imi place cnad ma saruta si nu se plange de barba. Si ei, evident.

Asta e tot ce am vrut sa spun despre Movember. Desi obositor, mai ales cand e seara tarziu si tot ce vrei sa faci e sa bagi cornul in perna, barbieritul e placut. E placut sa imi mangai fata fina, sa ma dau cu crema, e placut sa arunc lamele de la aparatul de ras, e placut sa imi aleg spuma de ras din supermarket.

Simetrie

O insemnatate speciala are pentru mine, incepand de anul asta, luna noiembrie. Ca intr-o oglinda, in prima zi a lunii a murit unul din bunicii mei iar la finalul lunii, in ultima zi, voi sarbatori un an de viata alaturi de fiul meu. E multa poezie in treaba asta si doar asa poti amesteca durerea cu nedumerirea cu intrebarile, luptele si bucuria intr-un mod plutitor. Nu o pot expune cum trebuie ci doar zic faptul ca pentru un iubitor de simetrie, ca mine, toamna asta are un fel ciudat de a face cadouri.