Proiect tabara refugiati – status update

Salutare,

Mai am o luna si plec si vreau sa fac un scurt status pe donatiile de bani. Pana in acest moment s-a strans suma de 1835 lei si 20 euro din donatii. Asta inseamna aproximativ 450 de euro. Pretty good insa recunosc ca ma asteptam la mai mult avand in vedere cati s-au anuntat ca doneaza.

Vreau sa le multumesc tuturor celor care au donat pana acum, in ordinea in care au intrat banii in cont: Alin L, Andrei B, Ionut A, Georgiana I, Dan F, Sebastian O, Dan S, Razvan D, Irina I, Cristian B, Ionut C.

Daca v-ati planificat sa donati puteti sa o faceti pana la inceputul lunii octombrie. Voiam sa o fac pana pe fix 1 octombrie, insa o sa tin contul deschis pana plec. Urmatorul status pe donatii o sa-l fac chiar atunci, inainte de 13 octombrie.

Vreau sa va multumesc pentru incurajari si cuvintele frumoase. Ca de obicei, orice idee buna scoate la iveala multi sustinatori tacuti. Multumiri speciale domnului de la KanalD care mi-a transmis ca imi doreste sa fiu abuzat ca sa-mi iasa progresismul din cap.

Cateva linkuri pentru cei care vor sa afle mai multe despre ce se mai intampla in Lesbos:

1. O pagina de facebook care face update zilnic cu statusurile tuturor barcilor care ajung pe insula. Unde, cate, cati oameni in fiecare barca, cum sunt la sosire. Aici

2. Un site pe care toate ong-urile posteaza anunturile cu nevoile de voluntari. Destul de specific, un bestjobs al voluntarilor. Daca vreti sa mergeti in Lesbos, asta e un punct bun de plecare. Aici

Mai sunt si niste linkuri de grupuri de fb pentru voluntari dar sunt doar pentru cei care vin voluntari pe insula.

Hai, s-aveti o toamna placuta.

 

Happening – Octombrie in Lesbos

CaptureSo, intre postul anterior si cel de acum s-au clarificat o seama de lucruri importante. Perioada in care voi fi in Lesbos va fi 14-20 octombrie. Voi zbura pe 13 si 21 insa stau cate o noapte in Atena. 

EuroRelief e un ong care are taskuri clare: se ocupa de magazia de haine pentru barbati, servesc ceaiuri in fiecare seara, se ocupa de montarea/demontarea/mentenanta corturilor (RHU), administreaza dormitoarele barbatilor, au cateva activitati regulate adresate femei care sa le ajute sa isi gaseasca de munca si fac suport la administratia taberei (primirea barcilor). Eu ma duc sa fac tot ce mi se da sa fac – nu ma supar nici daca ma pun sa spal toalete (which i might) – atat timp ca munca mea de acolo ii ajuta pe oamenii aia care au nevoie.

Am primit si semnat code of conduct si dress code. Pe scurt: niciun fel de interactiune cu femeile, decat in prezenta altei femei din staff, nu contacte post-camp cu refugiatii iar in privinta hainelor sa spunem ca “gleznele trebuie sa fie acoperite” spune totul:) Not a problem.

Tabara are program non-stop dar lucram in schimburi. Nu dormim in tabara ci in apartamente in sat. Fara poze in tabara pentru a respecta demnitate si intimitatea refugiatilor.

Nevoia majora este cea a hainelor, mai ales ca o sa vina frigul – haine groase. Suport medical si educational – o gramada de ong-uri, tinand cont ca in 2016 erau peste 80 de ong-uri care actionau pe insula. Asa ca mi-au cerut sa ma focusez pe asta, daca vreau: haine sau bani. Judecand la rece imi dau seama ca ar fi lipsit de eficienta sa plec eu cu 4-5 trollere pline de haine cand costul trollerului ar fi in jur de 70-80 de euro (troller + 2 taxe de bagaj de cala pt zborurile pana in insule). Asta in conditiile in care ei merg si cumpara haine din Turcia din cand in cand. So, gandind eficient – o sa strang si o sa le duc bani. Daca vreti sa donati, am 2 conturi deschise pentru treaba asta:

1. Contul in lei: RO67INGB0000999907102724 

2. Contul in euro: RO90INGB0000999905221674

3. Paypal: PayPal.Me/GABIMACOVEI 

Nume: Macovei Gheorghe Gabriel

Va rog sa donati pana la 1 octombrie. Sunt conturi deschise doar pentru aceasta actiune, iar dupa 1 octombrie cand fac totalul – o sa le inchid. Nu folosesc conturile mele uzuale deci nu e nevoie sa scrieti ceva specific cand donati. O sa fac un update la 1 septembrie pe bani stransi. Pana atunci mai e.  O sa tin postul asta sticky pana in octombrie si o sa fac L.E.s pe el. Multumesc de suport.

LE1: Se pare ca lucrurile nu sunt roz in Lesbos. Incepand de luni, tabara intra sub administrarea guvernului grec.

Octombrie in Lesbos

Am vrut sa fac treaba asta de anul trecut, impreuna cu Lavinia. Insa lucrurile au evoluat altfel si a trebuit sa amanam. In toamna trecuta am aplicat eu online la o organizatie si nu mi-au raspuns asa ca m-am mai si delasat. Intre timp, am cunoscut un tip din Atena care lucreaza in domeniul social si cu care am dezvoltat o prietenie frumoasa. Am vorbit cu el despre ce vreau sa fac si m-a pus in contact cu cine trebuie. Am aplicat online, am trecut printr-un interviu iar dupa doua zile am primit unda verde din partea celor de la EuroRelief.

Pentru ce?

Pentru a lucra ca voluntar in tabara de refugiati din insula Lesbos, cel mai apropiat punct de “debarcare” al barcilor refugiatilor care fug din Siria si Orientul Mijlociu.

Pentru inceput, o sa fie doar pentru o saptamana insa planul meu este ca in viitorul apropiat, in masura in care mai e nevoie – sa mai merg(em) pentru o perioada de o luna. Dar toate lucrurile la timpul lor.

So, in octombrie – am ales intentionat octombrie – pentru ca munca si nu concediu – o sa gatesc, spal, impart haine, ridic corturi, fac curatenie – si o sa fac orice alt task care imi va fi atribuit – in tabara Moria din insula Lesbos.

Nu am chef sa intru in discutia cu violenta imigrantilor in Europa asa cum nu am chef sa intru in discutia cu romanii care sunt cel mai numeros popor cu cetateni incarcerati in inchisorile din Europa. E un lucru pe care vreau sa-l fac, imi sta pe minte de mai bine de un an si care peste doua luni se intampla. Sunt bucuros si onorat de faptul ca pot sa ii ajut pe oamenii aia. #thatsit.

Imi platesc singur drumul, cazarea, asigurarea si orice cheltuiala care tine de mine in mod direct. Daca vreti sa ajutati, dati-mi un mail.

Jucarii, jocuri si limite de varsta

Respecta cineva limitele de varsta de pe jucarii? Avem prieteni care nu o fac si nici noi nu o facem. Daca da, de ce respectati limitele de varsta de pe ambalajul cutiei de jucarii?

Eu nu le respect si am o justificare. E normal cumva, observi ca in dezvoltarea copilului el nu inghite jucarii sau nu le baga in gura (de ce? pentru ca obiceiul lui, deprins prin educatie – deci prin repetare – nu este sa bage toate chestiile in gura) si il lasi sa se joace cu masinuta aia care e cat pumnul tau desi pe ea scrie “not suitable for children under 3″.

I-am luat lui David lego-uri (city si star wars) pe care producatorul le baga la 6+. Aici nu e vorba de security, ci de indemanare, de faptul ca au o gramada de piese mici greu de montat si incredibil de greu de demontat care pe un pusti de 4 ani il frustreaza. Dar eu cred ca la varsta asta frustrarea jocurilor este buna. Pentru ca il monteaza sa vrea mai mult, sa mai incerce o data. Poate e mult spus insa imi aminteste de imaginea pe care o am cand ma gandesc la felul in care consumam noi informatia, fast food style. Vreau mai mult, mai mult, click aici. S-ar putea sa gresesc, insa il vad cum reactioneaza el si cred ca asa se dezvolta primul pas din ambitie. Cu piese de lego aruncate cat colo si plansete nu pooooooot. Asa ca va intreb pe voi – e frustrarea primul pas al ambitiei?

Ma gandeam ca la vara sa il invat sah. Nu stiu cat e de buna ideea asta. E doar un gand. 

PS. Evident, sunt discutiile cu jocurile pe calculator/tableta/mobil. Revin.

Povestea rechinului si a caracatitei

Poate pare ca nu e cel mai destept lucru cu care sa incepi postarile unui nou an pe blog insa am vazut un film. Short Term 12. Dincolo de personajele principale ale filmului, supraveghetorii unui centru de plasament temporar, exista o poveste in planul doi: povestea unei adolescente care vine in centru pentru o perioada si care odata ce leaga o relatie de prietenie cu personajul principal, ii spune ca tatal ei  o abuzeaza. Ii transmite acest lucru printr-o poveste pe care a scris-o. Iar asta este una din cele mai triste povesti pe care le-am citit vreodata:

Once upon a time, somewhere miles and miles beneath the surface of the ocean, there lived a young octopus named Nina. Nina spent most of her time alone, making strange creations out of rocks and shells. And she was very happy.

But then, on Monday, the Shark showed up.

“What’s your name?” said the Shark.

“Nina,” she replied.

“Do you want to be my friend?” he asked.

“Okay, what do I have to do?” Said Nina.

“Not much,” said the Shark, “Just let me eat one of your arms.”

Nina had never had a friend before, so she wondered if this was what you had to do to get one. She looked down at her eight arms, and decided it wouldn’t be so bad to give up one. So she donated an arm to her wonderful new friend.

Every day that week, Nina and the Shark would play together. They explored caves, built castles of sand, and swam really really fast. And every night, the Shark would be hungry, and Nina would give him another one of her arms to eat.

On Sunday, after playing all day, the Shark told Nina that he was very hungry. “I don’t understand,” she said. “I’ve already given you six of my arms, and now you want one more?”

The shark looked at her with a friendly smile and said, “I don’t want one. This time I want them all.”

“But why?” Nina asked.

And the shark replied, “Because that’s what friends are for.”

When the shark finished his meal that night, he felt very sad and lonely. He missed having someone to explore caves, build castles and swim really really fast with. He missed Nina very much. So, he swam away to find another friend.

Povestea este despre copii care trec prin greutati, fiecare din ei fiind caracatita care trebuie sa supravietuiasca rechinului. Metafora e frumoasa, insa prezinta o aplicatie mai profunda a unui concept de persuasiune: disonanta.

Oamenii experimenteaza disonanta la nivel personal, atunci cand le lipseste consistenta, cand exista o diferenta intre ceea ce cred si ceea ce fac. Disonanta produce efecte iar ceea ce e interesant este ca reactia pe care o avem este sa devenim familiari cu efectele disonantei, efecte care sunt distrugatoare. Nu cautam sa reparam crapatura din geam ci mai degraba sa devenim familiari cu ea si sa traim multumiti, intr-un fel de pace.

Rechinul este prieten cu caracatita si ii cere sa faca lucruri pe care le-ar face un prieten. Iar asta duce la o serie de efecte negative – prietenul ii dispare, nu mai are cu cine sa exploreze pesteri etc. Rechinul accepta ca familiar si natural comportamentul lui si pleaca mai departe, sa isi caute un alt prieten asupra caruia sa proiecteze acelasi comportament.

Pana la urma, iti distrugi propria lume si crezi ca ceea ce faci e un mecanism creativ, necesar si benefic. Disonanta reduce durerea propriei existente si iti permite sa te trezesti dimineata cu zambetul pe buze chiar daca noaptea care a trecut a fost plina de cosmaruri.

this is it #2017

Poate ca blogul asta al amintirilor si educatiei inchipuite merita un post imediat ce s-a intors Lavinia in tara. Macar pentru a incheia seria articolelor scrise de un tata ratacit. Dar, uneori sarbatorile sunt niste chestii care se deruleaza mai under the radar.

So, am incheiat un an foarte interesant. Jumatate petrecut singur, o treime din el doar cu David. A fost o perioada de lupta si educatie interioara, mai mult ca orice. Pentru ca daca e ceva de tinut minte cand traiesti alaturi de un copil este ca el educa adultul si nu invers. Cu cat imbratisam mai repede acest adevar cu atat traim mai impacati cu noi insine.

Daca ar fi sa bifez intr-o lista de puncte ca cele din chestionare, pe o scara de la 1 la 10, interesant ar fi pe la 8, restul (bucurie, distractie, tristete etc) ar bifa sub. O lectie pentru mine, din toata treaba asta, este ca ii privesc cu alti ochii pe parintii singuri si cuplurile in care unul din parteneri e plecat in strainatate la munca.

Nevermind, suntem impreuna si in vacanta asta de sarbatori stam acasa, ne uitam la filme cam in fiecare seara, mancam chipsuri, ciocolata si jeleuri, bem cola, nu prea tinem cont de programul normal de somn sau mancare, nu facem nimic toata ziua basically, imi aminteste de adolescenta cumva. E bine asta, pentru ca timpul nu a stat in loc sase luni si am descoperit ca fiecare (da, chiar si eu, omul perfect) avem lucruri pe care trebuie sa ni le calibram, din nou, pentru a face relatia sa mearga mai departe.

Ce imi doresc de la 2017? Sa nu uit oamenii pe care mi i-am apropiat in anul asta care se incheie. Am legat niste relatii superbe cu niste oameni a caror sinceritate si profesionalism m-au motivat pe mine sa vreau sa fiu mai bun. In rest, sanatate teroristului si energie sa ne facem tot ce ne-am propus (iar eu mi-am propus 2 lucruri mari). Sper sa reusesc sa si citesc ce mi-am propus. Si sa scriu din nou ceva ce merita publicat. De jucat o sa ma joc pana o sa imi iasa pe urechi.

V-am pupat. Si cum spune David dupa ce iese din baie: hai sa ne distram, sa sarim si sa alergam.